Studii:

1990 -1994 Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu Suceava, secția Grafică,
1994 -1999 Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design, secția Grafică, clasa profesor Ion Truică.

Expoziții personale selectate:
2023 – Ecouri, Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava;
2019 – Proiecții (Muzeul Obiceiurilor Populare, Gura-Humorului)
– Alchimii onirice (Artyourself Gallery, Bucuresti)
2017 – Unknown (Galeria Theodor Pallady, Iași)
2012 – Muzeul de Artă, Craiova – Palas, Iași
2011 – Grand Hotel Traian, Iași
2000 – Muzeul Național al Bucovinei, Suceava
– Palatul Culturii, Iași.

Expoziții de grup selectate:
2023 – Saloanele Moldovei – Galeriile Alfa, Bacău; Chișinău;
– „Humanum lumen” – Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava;
– Cărări spre lumină – Muzeul Național al Bucovinei, Suceava;
– „Semne ale luminii” – Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava;
2022 – Expozitia taberei de pictura a Muzeului National al Bucovinei
– Salonul anual Suceava;
– Saloanele Moldovei – Galeriile Alfa, Bacău; Chișinău;
– Salonul de toamnă – Galeria de Artă Ion Irimescu, Suceava
– Intersectii grafice – Galeria de Artă Ion Irimescu, Suceava
2021 – Salonul de toamnă – Galeria de Artă Ion Irimescu, Suceava
– Intermezzo (Galeria de Artă, Suceava)
2020 – Saloanele Moldovei (Galeriile Alfa, Bacău, Chișinău)
– Grafica Românească – Căminul Artei, București;
– Artis – Galeria Tonitza, Iași;
– Portret – Dascăl și Artist – Galeria Victoria, Iași;
– Salonul de toamnă – Galeria de Artă Suceava
2019 – Desenul post Brâncuși – Galeriile Municipale de Artă, Târgu-Jiu
– Grafica Românească – Căminul Artei, București
2018 – Desenul post Brâncuși – Galeriile Municipale de Artă, Târgu-Jiu
– Artiști ieșeni în delta – Galeria Victoria, Iași, Artyourself Gallery, București;
– Saloanele Moldovei – Galeriile Alfa, Bacău; Chișînău;
– Grafica Românească – Căminul Artei, București;
– Artis – Galeria Victoria, Iași;
– Salonul National de Artă Contemporană – Galeria Simeza, București;
2017 – Desenul post Brâncuși – Galeriile Municipale de Artă, Târgu-Jiu;
– „Cap” – SMB – Căminul Artei, București;
– Salonul de grafică mică – Galeria de artă, Brăila;
– Grafica Românească – Căminul Artei, București;
– Artis – Galeria Theodor Pallady, Iași;
2016 – Temeiuri – Palatul Parlamentului, București;
2010 – Salon35 – Hotel Europa, Iași;
– Artis – Hotel Europa, Iași;
2009 – Iasi „Nicolae Tonitza” Gallery;
2001 – Salonul de toamnă – Palatul Culturii, Iași;
2000 – Galeria Ștefan Luchian, Botoșani;
– Radauti – Art Gallery;
1999 – Palatul Culturii, Iași;
– Galeria Nicolae Tonitza, Iași;

Ateliere de creație:
2023 – Mănăstirea Humorului, Suceava;
– Dunavațul de jos, Constanța.
– Gura Humorului, Suceava;
2022 – Putna, Suceava;
– Dunavațul de jos – Constanța;
2021 – Balcic, Bulgaria
2018 – Pasul Tihuța, Bistrița Năsăud;
– Săliște, Sibiu;
– Vârseț, Serbia;
– Colibița, Bistrița Năsăud;
2017 – Colibița, Bistrița Năsăud;
– Dunavațul de jos, Constanța.

Afiliere profesionala:
2006 – Mitglied der UAP, Zweigstelle Suceava – Rumänien

Publicatii:
Altfel, Jurnalul S.F., Timpul, 24 de ore, Independentul, Nemira, Paul&Tati;
Polirom, Perfect4.net, Bucovina Literară, Convorbiri Literare;
Obiectiv Vocea Brailei, Zin, u. a.

“Ceea ce ameninţă nu poate să vină dintr-o direcţie dată înlăuntrul apropierii; el este chiar aici, şi totuşi nicăieri, este atât de aproape încât te alarmează, tăindu-ți respiraţia- şi totuşi nicăieri.”
Martin Heidegger

Fiecare om trebuie să aibă o utopie. Nu pentru a schimba lumea ci pentru a trăi cu el însuşi într-un continuu vis de ascensiune. Dacă, în mod tradiţional utopia, irealizabilă prin însăşi existenţa sa, presupune o ordine ideală, pozitivă, distopia se înfăptuie ca opus, nu ca un vis ci o viziune, în care lumile posibile se suprapun şi dau naştere unor existenţe paralele, hibridizate, în care staţionarea la graniţa dintre bine şi rău stă în alegerea fiecărui personaj. Obişnuita filiaţie cu maeştrii dezordinii umane, de la Bosch, Grien, Brauner, la Chirnoagă şi Till Rabus (pe care se sprijină în general încadrarea de către specialiştii artei, ca artist a lui Sergiu, undeva între şi întotdeauna după,) nu a făcut decât să-i amplifice şi să-i individualizeze limbajul.
Creaţia lui Sergiu Grapă te poartă în două mari călătorii, din care poveştile se ramifică şi se intersectează, o lume în care superficialitatea, măştile, laşitatea şi lipsa umanităţii iar forma făpturile pseudo-umane şi o altă în care artistul îşi mărturiseşte grafic încorsetările, metamorfozele, luând pielea unor personaje care-ţi indică, subtil, un moment în timp (un cod întipărit pe cămaşa de piele), ori o năzuinţă.
Indiferent de mediul pe care îl alege, grafica de şevalet sau pe cea digitală, tehnica doar articulează sau potenţează mesajul, fără a altera conţinutul. Corpusul creaţiei sale nu este doar rezultatul imaginaţiei, ci a interpretării în datele actuale ale civilizaţiei, în care binele, frumosul, sentimentele, coexistă până la fuziune cu inechitatea, neputinţa, meschinăria, generând un tot unitar ce acţionează asemenea unei radiografii a umanului. Fantasticul trăieşte într-o perfectă contopire cu realul, în care tentaculele imaginaţiei le continuă pe cele ale realităţii, plutind în timpuri încă neconsolidate fizic, acţionând prin forţe ce par a pândi compromiterea vulnerabilităţii realităţii, deschizând o spărtură în timp şi în om (“Surogat”, „Flight in cage”).
Evitând posibila capcană ca din observator-creator să treacă, uşor, înspre moralist, Sergiu nu se lasă prins în confruntarea dintre propria sa opinie şi acţiunea ce se desfăşoară, prin care o posibilă realitate îşi etalează produsul, preferând să lase povestea să se deruleze singură, atât de singură încât, dacă te uiţi mai bine, în fiecare o alegorie se naşte în fiecare lucrare şi se continuă în următoarea. De la personificarea om-violoncel ce cântă fără sunet, în uitare şi sacrificiu, la cel încătuşat în pielea exterioară prinsă ca o cămaşa de forţă asupra personalităţii hibridizate, la o nouă estetică a urâtului şi a hiper-consumării aparenţelor ce duc la tratarea persoanei drept trofeu înrămat şi înlănţuit, asemenea unui animal de circ, o posibilă metaforă în termenii auto-cunoaşterii, până la apariţii fulgurante, ce îşi “dezbracă” o parte din caracter, la reinterpretări ale istoriei artei (“Pieta), Sergiu înregistrează incertitudinile sau anchilozarea unor realităţi.
Dacă în grafica digitală, pe lângă tehnica per se, culorile fac să vibreze şi să se diferenţieze diferitele niveluri de semnificaţie, în cea clasică, lipsa sau neutralitatea acesteia sau apariţia sub formă de accente, intensifică dramatismul reprezentării, lăsând ca iluminările să aibă loc, treptat, în mintea privitorului.
Totuşi, artistul nu insistă asupra esenţei degradării,nici nu caută un diagnostic al faptelor, ci mai degrabă sugerează, inserează indicii asupra unui ideal nerostit în timp ce descrie vizual propria simţire şi gândire. Fie că lumea se dezumanizează prin propriile tare, involuţia fiind mecanizarea, ori îşi făureşte noi zei, noi valori, din nou, prin hibridizare, apocalipsa doar planează când există salvare încă. Concomitent, Sergiu deschide noi perspective, revelatoare, asupra realului, pe care artistul nu-l tranşează ca iremediabil compromis, ci îi oferă posibilitatea de a se reface. Fiindcă pentru artist fantasticul este partea nevăzută a oglinzii, cea care deşi se află în evidentă opoziţie faţă de ceea ce înţelegem ca real, este supapa ce amplifică trăirea imaginii, trăire ce ne dovedeşte nouă, privitorilor, că încă suntem Oameni.

Maria Bilaşevschi

Sergiu Grapă
(Prefaţă)

Graficianul Sergiu Grapă (n. 1975, România) se încadrează cu succes în curentul suprarealist, în care s-a afirmat în ultimii 25 de ani de activitate.

În lucrările sale predomină construcţiile onirice, ipostazele infernale şi coşmareşti, aluziile freudiene sau temele mitologice. Într-o viziune imaginativă – decantată în motive şi simboluri, dublată fiind de formula creativă a artei pe calculator care esenţializează desenul cu precizie a detaliului şi cu rafinament cromatic – se desfăşoară întregul eşafodaj de chipuri, personaje şi scene, definind ceea ce este suprarealismul în substanţa lui: antinomii figurative vădite în juxtapunerea lucrurilor vizibile, recunoscute în ordinea firească a lumii, dar realizând, la nivelul imaginii plastice, raporturi noi, imprevizibile, deconcertante, ambigue şi misterioase. Atât concepţia cât şi maniera de lucru ale lui Sergiu Grapă sunt marcate de insolit, absurd şi asociaţii hibride, sugerând privitorului determinări suplimentare, modificându-i ipotetic aparenţele şi dereglând sensurile convenţionale pentru a-i oferi imaginea originală a unor “lumi posibile”. Acest spectacol proteic şi cumulativ, plin de acrobaţii plastice şi viziuni oniro-halucinante în formele celui mai minuţios şi academic “trompe l’oeil”, se bazează, în fond, pe metamorfoze figurale şi pe proximităţi sintagmatice care lezează logica simţului comun şi habitudinile cunoaşterii discursive. Însă logica interioară a creaţiei suprarealiste, ficţiunea expresivă a acestor universuri absurde ce degajă fascinaţie exotică şi agreabile incertitudini, se oferă cu generozitate intuiţiei şi cunoaşterii estetice, dincolo de verbalizarea aproximativă a aparenţelor vizuale, într-o consistentă şi globală “metaforă epistemologică”.

O notă dominantă însă se observă, de astă dată, la nivelul motivelor simbolice în compoziţia lucrărilor, artistul reliefând personaje care ilustrează, obsesiv, maşinismul modern şi “dezumanizarea tehnologică” a societăţii contemporane. Oamenii arată ca nişte roboţi, iar relaţiile lor, în planul unor asocieri reduse la cuplu sau duet, sunt expurgate de empatie şi comunicare umană. Chiar autoportretele artistului, malformate ironic şi terifiante, vin parcă din zona enigmatică a naraţiunilor fantastice. Fie că avem scene cu personaje mitologice, fie că întâlnim nişte fiinţe umanoide în contorsiuni imposibile, cu anatomii dezarticulate şi metamorfoze de science-fiction, de fiecare dată suntem captaţi de aceste “fotograme ale visului”, provocându-ne uimire, interogaţie şi nelinişte. Aceste scenografii utopice ale suprarealului sunt tot atâtea proiecţii neverosimile în imaginarul vulcanic şi inepuizabil al artistului.

Artistul S. Grapă ne oferă astfel spectacolul său mirobolant şi ermetic, îndemnând privitorul să se acomodeze şi să resimtă emoţional încărcătura de sensuri posibile în sintaxa vizuală a tablourilor sale.

Professor PhD I. C. Corjan